Minciuna imorală dar necesară?

De ce minciuna considerată imorală e atât de necesară ?

Întrebarea care apare e de ce, constient sau inconștient, evităm adevărul si preferăm minciuna ?  

  Răspunsul ține de supraviețuire și e adânc înrădăcinat în codul nostru genetic. Ca ființe vulnerabile ne naștem cu trei softuri de bază: căutăm hrană, evităm pericolele si ne îndrăgostim  la maturitate pentru a ne înmulți.

 Acum apare întrebarea – de ce e OK sa mințim deși toate legile spun că e imoral acest lucru.

Aici e foarte importanta distincția dintre ce spune gura lumi și ce te motivează pe tine, ca personalitate distinctă să faci ceva ca să-ți fie mai bine. Într-un fel, când minți nu poți fi vinovat ca dorești să obții mai mult cu efort mai mic.

 Problema minciuni, ca parte din comportamentul nostru social (pentru că dacă ai fi singur pe o insulă n-ai avea de ce să minți) este că are numai conotații pozitive.

Sunt 3 cazuri majore în care mințim.

*** În primă fază nu dorim să-l supăram pe cel din fața noastră. Vrem să îndulcim mesajul. Ne e teamă că un adevăr îl poate deranja. Si atunci evităm să-i spunem franc în față ce e important. Nu toți oamenii aleg asta dar   ipocrizia face parte din viața de zi cu zi.  Sunt dese cazurile în care anumiți doctori explică un diagnostic mai puțin grav decât e.

*** Al 2 lea motiv pentru care mințim e pentru că vrem să părem mai buni sau mai frumoși decât suntem. Ne e teamă că celălalt ar putea avea o părere proastă despre noi. Și atunci, e mai ușor să mințim pentru a nu fi percepuți cu slăbiciuni. Ideea e că la nivel logic și verbal e ușor să păcălești pe cineva însă, cel mai adesea oameni simt că ceva nu e în regulă dacă minți și apoi în timp pierzi respectul lor.

*** Al 3 lea motiv pentru care mințim e „Principiul Norocului” pe care îl aplică mai ales cei care joacă la loto. Ei vor cu 10 lei să câștige un milion. Cu un efort minim să câștige maxim. Așa și cu cei care mint. Ei vor să obțină un lucru mai  ușor, cu mai   efort minim. Căutam scurtături în dorința de a avea succes.

 ***

Concluzionez ca să fie clar : motiva’ia pentru care mințim în toate cele 3 cazuri e pozitivă : nu vrem să-l supărăm pe interlocutor, vrem să ne îmbunătățim imaginea în ochi celuilalt și tânjim să fim norocoși.

          Din cele de mai sus apar două elemente foarte importante pe care dacă le înțelegi poți să îți rezolvi toate conflictele potențiale sau existente din viața ta. Ele sunt : 1 judecata celorlalți si  2- imaginea pe care o proiectezi in relațiile cu cei din jur.

         Dacă ai fi mai puțin stresat de imaginea ta publică și ai avea mai multă încredere în tine pentru a putea fi sincer cu toată lumea atunci fi sigur că ai reduce majoritatea conflictelor cu cei din jur tău fie ca vorbim de rude, vecini sau colegi de serviciu.

Pentru a înțelege mai mult poți urmări podcast-ul emisiunii cu acest subiect pe Radio Da :

Ciprian Homm